Simona Halep a fost prinsă în capcana perfectă. Provocare mare, în momentul nepotrivit, așa a ieșit un deznodământ nefericit. Cinci aspecte relevante ale unei surprize cum nu s-a văzut în cinci decade de US Open

  • Publicat:
  • Actualizat:

Pentru a șasea oară în 50 de ani de Eră Open, principala favorită pierde în primul tur la un turneu de Mare Șlem. Chiar și într-un tenis feminin predispus surprizelor, care tocmai a fost martorul unei ediții 2018 a Wimbledonului în care niciuna dintre primele zece favorite nu a atins măcar faza sferturilor de finală, este o știre uriașă. New York-ul fusese ferit de o astfel de pățanie, la fel cum fusese ținut departe Flushing Meadows-ul și de super-debry-ul Nadal – Federer. Totul, până pe 27 august 2018, când Kaia Kanepi (44 WTA) a răpus-o cu brutalitate pe Simona Halep.

Cinci idei după evoluția de doar 76 de minute a Simonei Halep la US Open 2018, încheiată cu victoria numărului 44 WTA, scor 6-2, 6-4.

1. Capcana perfectă

Simona Halep a ajuns la New York într-o stare de euforie dată nu doar de recent câștigatul prim titlu de Mare Șlem, de la Roland Garros, ci potențată de super-parcursul de pe tărâm nord-american, prin care a convins lumea că a trecut cu brio barierele psihologice. Îndemnată mai mereu să se relaxeze, să se scuture de presiune și să joace pur și simplu, Simona s-a văzut cu un nou trofeu în brațe, la Rogers Cup și cu o nouă finală (la Cincinnati). S-a văzut așteptată cu un covor roșu spre studiorile foto ale celebrei reviste Vogue, dar și cu o primă investiție de tip linie personalizată a celor de la Nike.

O doză în plus de relaxare a fost dată de informația conform căreia poziția de lider mondial nu mai era ‘în joc’. Mai degrabă faptul că această rarisimă ocurență în tenisul feminin actual o plasează pe un palier pe care avea acces doar Serena Williams este un compliment măgulitor.

Cu toate acestea, la capătul tragerii la sorți, Simona a fost conștientă că are în față un culoar greu. Darren Cahill i-a spus că ar fi cel mai greu, deși, pe turnanta spre finiș s-ar fi putut discuta despre dubiile ce planează asupra adversarelor. Primul meci a sfidat însă, la fel ca în 2017, logica unui prim tur într-un turneu de Mare Șlem. După blockbusterul cu Șarapova, înfruntarea cu o sfertfinalistă a ediției 2017 și cu expriența a alte cinci prezențe pe tabloul de 8 a desăvârșit capcana.

2. Confirmarea Kanepi

Kaia Kanepi a transformat în capodoperă partitura Challenger-ului. Intrată în partidă cu o agresivitate totală, reprezentanta Estoniei nu i-a dat ocazia Simonei să ia startul în meci. Chiar dacă primul game i-a revenit, pe lansare, româncei, tot acolo s-a văzut și prima împunsătură în armură: eleva lui Darren Cahill s-a simțit pusă sub presiune pe reverul ei cu două mâini, salvându-se doar cu serviciul.

În al treilea game, Kaia Kanepi forța similar, returnând fără marjă de eroare. Simțindu-se împinsă în spate, Simona a simțit instinctiv nevoia de a schimba, de a fi prima la dictarea ritmului, însă atacul ei la plasă, forțat de adversară, a punctat în contul advers. Loviturile de pe linia de fund a terenului au fost superioare pentru estoniancă. Forehandul ei i-a dat un prim KO Simonei: 4-0 winners în primele patru game-uri.

Desprinsă la 2-1, Kaia Kanepi a știut să învârtă scorul și jocul în logica bulgărelui de zăpadă. În 17 minute, avea deja două break-uri avans, în 28 de minute – un set avantaj. Simona Halep a reușit doar cu eforturi să câștige un al doilea game în manșa inaugurală, pentru 2-5 – însă imediat Kanepi a apăsat pe rană, cu servicii eficiente. Setul i-a revenit cu un game la zero care o dădea în clocot deja pe Simona Halep, conștientă că mingea nu o ascultă și nici nu îi vorbește, așa cum se întâmplă de cele mai multe ori.

3. Experiența ca atu

Kaia Kanepi are 33 de ani. Are forță, deși a fost victima unei boli autoimune. Avea 6-0 contra sportivelor de Top 10, în ultimele șase meciuri începute cu set câștigat la momentul duelului cu Simona. Și o armă în plus, pentru a o înfuria și mai mult pe Halep – dropshot-ul. O atletă desăvârșită, Halep este obișnuită să prindă toate mingile scurte și să le dea. Luni, la US Open, pe Louis Armstrong Arena, nu a fost posibil.

În primul set, Kaia Kanepi valorificase toate mingile de break. Când a ratat prima oportunitate în al doilea set, a făcut-o milimetric, încercând un retur câștigător. L-a reușit până la urmă, în lung de linie. Cu șase prezențe în sferturile de finală ale turneelor de Mare Șlem, Kaia Kanepi s-a desprins la 3-0, punând presiune imensă pe o Simona Halep care tânjea după timp pentru a construi o remontada.

4. Punctul lipsă

Așa cum Ilie Năstase va regreta mereu unul-două puncte în finala de la Wimbledon cu Stan Smith, din 1972, sau cum Simona Halep se va gândi la acel avantaj de set și 3-0 contra Jelenei Ostapenko, din finala de la Paris, la fel se vor agăța fanii de acele două mingi de 5-4 avute de Simona Halep în setul doi.

Kaia Kanepi se crispase, la două game-uri distanță de turul doi. Mai rău s-a crispat însă Simona la 4-4 și 40-15, devenind brusc prea pasivă. Cu un serviciu moluț, românca parcă a uitat că mai are nevoie de un punct. De acolo, castelul s-a surpat, întrucât că pentru Kaia Kanepi totul a devenit un sprint, privat de acea perspectivă clară, netă, de mai devreme, a marii performanțe. Iar ultimele puncte au venit în aceeași logică a Challenger-ului neînfricat.

5. Just a bad day

Simona Halep a încheiat meciul aruncând cu multă dezamăgire spectatorilor din primele rânduri racheta ruptă în game-ul doi al setului doi. Așa cum avea să spună la conferința de presă, a fost doar o zi proastă. În 2018, pentru Simona Halep au fost puține zile cu adevărat proaste, pentru că eleva lui Darren Cahill știe să fenteze chiar și o zi proastă, așa cum știu de regulă să o facă toți marii campioni ai tenisului. O astfel de zi proastă însă arată exact ca racheta distrusă de Simona, departe totuși de capodoperele produse în trecut de Marat Safin, Iujnîi sau Fognini.

Așa cum America a refuzat să fie tărâmul promisiunilor împlinite în 2017, încoronarea ca număr unu mondial amânându-se pentru Asia, US Open 2018 îi servește o nouă amânare Simonei Halep.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000 se duc doar pe manoperă
Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000 se duc doar pe manoperă
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune o avere fabuloasă
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune…
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Buletinul și permisul se SCHIMBĂ complet. Este o premieră în România
Buletinul și permisul se SCHIMBĂ complet. Este o premieră în România
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Ce șansă are un dependent de alcool să trăiască o viață normală. Psihiatru: „E un proces greu și de durată“
Ce șansă are un dependent de alcool să trăiască o viață normală. Psihiatru: „E un proces greu și de durată“
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×